Cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor

20% reducere

Ofertă IANUARIE & FEBRUARIE 2024: pentru toate grupurile mai mari de 15 persoane se aplică o reducere de 20% din prețul cursului pentru fiecare participant. Oferta se adresează persoanelor juridice și grupurilor de persoane (care se înscriu împreună în mod organizat)

1. Detalii curs

Scopul cursului Cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor este de a ajuta persoanele înscrise în înțelegerea și aplicarea cadrului legal (Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și OMAI nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de aparare împotriva incendiilor).
La acest curs pot participa angajatori, manageri, primării, servicii voluntare, serviciile private pentru situații de urgență, persoanele desemnate să organizeze și să conducă activitate în domeniul apărării împotriva incendiilor, persoanele desemnate în materie de SSM care vor să desfășoare această activitate prin cumul de funcții.
Cursul oferit de INVESTEŞTE ÎN TINE S.R.L. se organizează atât în Piteşti, cât şi în alte localităţi cu condiţia formării unei grupe de minim 10 persoane şi este deschis celor cu studii medii și/ sau superioare.

Cod COR

541902

Tip program

curs de specializare

Durată (ore)

136

Preț

700 lei

Pregătire minimă necesară:

Minim studii medii

Ce tip de diplomă obţin dupa absolvirea cursului?

După absolvirea cursului se eliberează un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și de Ministerul Educației Naționale, însoţit de suplimentul descriptiv care atestă competenţele dobândite.

Certificatul de absolvire are recunoaştere internaţională dacă este tradus şi apostilat.

Programa de curs şi numărul de ore (136) sunt realizate în conformitate cu Standardatul Ocupaţional şi Programa Cadru şi au fost aprobate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Autorizație curs

Cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor

Aviz curs

Cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor

2. Acte necesare pentru înscrierea la curs

  • buletin / carte de identitate;
  • certificat de naştere;
  • certificat de căsătorie;
  • act de studii – absolvenți de învățământ liceal, cu sau fără diplomă de bacalaureat;
  • fișă de aptitudini de medicina muncii cu specificaţia “APT pentru ocupaţia Cadru Tehnic PSI”.

Documentele trebuie prezentate în copie xerox. Originalele se vor prezenta pentru verificarea conformităţii şi se vor returna cursantului.

3. Descrierea ocupaţiei

Ocupaţia se referă la competenţele necesare cadrului tehnic cu atribuţii PSI pentru planificarea, organizarea, monitorizarea şi controlul activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor.

Ocupaţia include de asemenea competenţe legate de acordarea asistenţei tehnice de specialitate în situaţii critice, investigarea contextului producerii incendiilor, acordul în cazul documentaţiilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor, instruirea salariaţilor în domeniul PSI şi elaborarea documentelor specifice activităţii din domeniu.

Cursul vă ajută să înţelegeţi şi să aplicaţi cadrul legal: Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor şi OMAI nr.163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor. La finalul cursului, absolventul va poseda cunoştinţe generale despre apărarea împotriva incendiilor şi va fi capabil să întocmească lucrări de o complexitate ridicată. De asemenea cursantul va fi capabil să comunice eficient la locul de muncă folosind terminologia de specialitate, să identifice sarcinile de efectuat, cerinţele legate de acestea şi să planifice activităţile curente, fapt ce va uşura integrarea lui în cerinţele postului.

 

Cursul de specializare Cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor este avizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU)  Operatorii economici au obligația să angajeze cel puțin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor.

4. Care sunt avantajele participării la acest curs?

  • posibilitatea de achitare în mai multe rate a taxei de curs.
  • obţinerea unui certificat de absolvire cu recunoaştere naţională şi internaţională (prin apostilare).
  • cursurile organizate au un profund caracter aplicativ, prin care se urmăreşte asimilarea în mod facil şi corect a informaţiilor.
  • pregătirea profesională alături de lectori cu experienţă teoretică şi practică;
  • costul cursului include toate taxele aferente participării:
    • acces la sala de curs în vederea pregătirii teoretice;
    • acces și lucru pe echipament specific pentru instruirea practică;
    • acces la echipamentele și resursele tehnice disponibile;
    • suport de curs și alte resurse bibliografice;
    • sustinerea examenului de absolvire;
    • eliberarea certificatului de absolvire.
  • pregătirea teoretică se desfăşoară în săli de curs cu dotări moderne;
  • tehnici şi metode moderne de predare canalizate pe stimularea creativităţii şi interactivităţii cursantului.

 

Competențele dobândite în urma absolvirii cursului de Cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor   sunt:

1. Aplicarea normelor NPM şi NPSI
2. Acordarea asistenţei tehnice de specialitate în situaţii critice
3. Avizarea documentaţiilor de apărare împotriva incendiilor
4. Controlul modului de respectare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor
5. Elaborarea documentelor specifice activităţii de PSI
6. Instruirea salariaţilor în domeniul apărării împotriva incendiilor
7. Investigarea contextului producerii cauzelor de incendiu
8. Monitorizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor
9. Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor
10. Planificarea activităţii de apărare împotriva incendiilor

Aveți întrebări? Le așteptăm:

Trimite pagina pe mail, social media sau printeaza: